tolkeinsrivendell1

VÎLCEAUA DESPICATĂ / RIVENDELL

Nume alternative:

Imladris [im-LA-dris] (sind. „Vale îngustă şi foarte adîncă”: v. quen. şi nold. am-, „sus” + lad, „vale”, „şes”; imlad, „vale îngustă cu pereţi prăpăstioşi” [v. Sil.D] + v. nold. rhis, „rîpă”, de la răd. elfică kir(is), „a tăia”, „a despica”)

Ultima Casă Primitoare sau Ultima Casă Îmbietoare / the Last Homely House

Numită uneori (prin raportare la Valinor, căminul de la vest de Belegaer/Marea cea Mare, al Spiritelor Vala şi al elfilor) „Ultima Casă Primitoare de la răsărit de mare” ori „Ultima Casă Primitoare/Îmbietoare din stînga munţilor” (adică de la vest de Munţii Ceţoşi), Vîlceaua Despicată este o vale cu pereţii abrupţi, desfăşurată de-a lungul cursului superior al Pîrîului Bruinen / Apa Zgomotoasă (care izvorăşte de pe versantul apusean al Munţilor Ceţoşi/ Ephel Dúath). În 1697 D.E. (după ce Eregionul este nimicit de Sauron), Elrond întemeiază aici o aşezare retrasă, un refugiu al elfilor Noldor/Cei-Ştiutori. Protejat de Inelul elfic Vilya (dăruit lui Elrond de Gil-galad, Marele Rege din Lindon), ţinutul acesta ascuns este o oază de pace şi linişte (aidoma Lothlórienului stăpînit de Galadriel şi Celeborn) în zbuciumatul Tărîm de Mijloc. Cînd Frodo este îndemnat de Gandalf, la începutul lungii şi primejdioasei sale aventuri, să se îndrepte spre Rivendell, „inima lui tresăltă dintr-o dată de dorinţa de a vedea casa lui Elrond Halfelven/Pe-jumătate-elf şi de-a respira aerul acelei văi adînci unde mulţi din Seminţia Bălaie trăiau în pace încă şi acum”.

În memoria afectivă a lui Frodo, Vîlceaua Despicată rămîne un reper cu totul special, la care se gîndeşte intens şi cu nostalgie în momentele grele de încercare, pentru a se însenina şi pentru a-şi recăpăta curajul. Ataşamentul lui îl reeditează pe cel al lui Bilbo, care (fiind călăuzit tot de Gandalf spre Rivendell) este fermecat pentru totdeauna de frumuseţea acestui loc tainic, străjuit de pini, fagi şi stejari, unde stelele ard „strălucitoare şi albastre”, unde se aude mereu zvon de cîntece. De altfel, după ce-şi sărbătoreşte cea de-a 111-a aniversare, Bilbo părăseşte Fundătura şi rătăceşte puţin prin lume, dar foarte curînd apoi se stabileşte în Rivendell: „m-am întors aici [îi spune el lui Frodo] şi aici am rămas. Am făcut una-alta. Am mai scris la carte. Şi, bineînţeles, am compus cîteva cîntece noi. Le cîntă ei uneori […]. Iar eu ascult şi cuget. Timpul nu prea pare să treacă aici: el doar este. Un loc cu totul deosebit, prin tot ce are”.

Vîlceaua Despicată nu e doar un adăpost proiectat într-o orizont al minunii, ci şi un bastion al rezistenţei împotriva „puterii din Mordor”; locuitorii săi se află printre „vrăjmaşii cei mai înfocaţi” ai Seniorului Întunecimii, sînt „înţelepţii elfilor, stăpînii Eldarului de dincolo de mările cele mai îndepărtate. Ei nu se tem de Duhurile Inelelor, căci cei ce-au sălăşluit pe Tărîmul Binecuvîntat trăiesc în acelaşi timp în amîndouă lumile şi au puteri mari asupra celor Văzute şi Nevăzute în egală măsură”. În Rivendell, „acasă la Elrond”, are loc Sfatul neamurilor din Tărîmul de Mijloc, adînc îngrijorate de Răul ce ameninţă să se extindă şi să-şi statornicească puterea prin intermediul Inelului Suprem (pe care Sauron încă nu l-a recuperat, dar care se zbate – ca o făptură vie – să se întoarcă la creatorul şi adevăratul său stăpîn). Cînd Elrond, „întunecat la chip”, rosteşte concluzia care li se impune tuturor: „Să ne aruncăm în primejdie – spre Mordor. Trebuie să aruncăm Inelul in Foc”, cel ce-şi asumă copleşitoarea însărcinare (mirîndu-se singur „de vorbele pe care le rostea, ca şi cum altă voinţă s-ar fi folosit de vocea lui firavă”) este Frodo: „O să iau eu Inelul, cu toate că nu cunosc drumul”. Drept urmare, tot aici se constituie Frăţia Inelului, constituită din reprezentanţi ai tuturor Seminţiilor Libere ale Lumii, care au datoria să-l însoţească, să-l ajute şi să-l apere de primejdii pe micul şi inimosul hobbit, Purtătorul Inelului.

(Articol semnat de Mihaela Cernăuţi-Gorodeţchi, în Enciclopedia lumii lui J.R.R. Tolkien, Editura Galaxia Gutenberg, 2007. Etimologiile și detaliile lingvistice privitoare la nume au fost asigurate de Mihaela Cernăuţi-Gorodeţchi).

Mihaela Cernăuţi-Gorodeţchi
Mihaela Cernăuţi-Gorodeţchi este profesor la Facultatea de Litere (Catedra de Literatură comparată) a Universității „Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, pe care a absolvit-o în 1986 și unde și-a susținut doctoratul în 1999. A studiat și la Oxford Centre for Hebrew and Jewish Studies (1993-1994), obținând o Postgraduate Diploma in Hebrew and Jewish Studies. Este membră în Réseau européen d'études littéraires comparées / European Network for Comparative Literary Studies. A publicat mai multe traduceri și monografii bine primite de public și de critica de specialitate: Poetica basmului modern (Editura Universitas XXI, 2000/2002); Dicţionar de personaje carrolliene (Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, 2003); Limba română pentru străini: curs intensiv, nivel mediu (Editura Universitas XXI, 2005), Literatura pentru copii. Sinteză critică (Editura Universitas XXI, 2008). Alături de Robert Lazu și Gyorfi-Déak György a participat la coordonarea și elaborarea Enciclopediei lumii lui J.R.R. Tolkien (Galaxia Gutenberg, 2007).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *