Ordinea Lecturilor

Hai să presupunem pentru o clipă că toate lucrările lui Tolkien au fost traduse în limba română și ne sunt accesibile. Sau să presupunem că avem de-a face cu cititori care pot parcurge și operele în limba engleză, ok? Recomandările de mai jos iau în considerare atât lucrările traduse, cât și cele netraduse (care au titlul în original în engleză).

Oricum, un factor foarte important este vârsta cititorului.

Pentru un copil de 9 ani, prima carte ar trebui să fie, mai mult ca sigur, Hobbitul. Ar putea fi în regulă pentru copii peste 11 ani să continue cu Stăpânul Inelelor, urmat poate de poveștile din Tales from the Perilous RealmSilmarillion reprezintă o lectură destul de dificilă și ar trebui, cel mai probabil, abordată ceva mai târziu.

Cel mai potrivit pentru un adult ar fi să înceapă cu Stăpânul Inelelor, urmat de Copiii lui HurinPovești NeterminateSilmarillion și numeroasele volume din The History of Middle-earth. Însă până și această ordine pare a fi, într-un fel, impusă.

Ordinea cea mai evidentă a lecturilor ar trebui, poate, să oglindească succesiunea publicării volumelor. Iată care ar fi această ordine cronologică:

  • Hobbitul
  • Stăpânul Inelelor
  • Tales from the Perilous Realm [majoritatea sunt povestiri scurte, ce au legatură doar în mică masură cu Pământul de Mijloc]
  • Silmarillion
  • Povești neterminate
  • Seria The History of Middle-earth
  • Copiii lui Húrin
  • The Fall of Arthur
  • Beowulf

Dacă dorești să citești operele lui Tolkien despre Pământul de Mijloc aproximativ în ordinea în care au fost scrise (care, atenție!, nu coincide cu ordinea publicării), aceasta este o listă orientativă:

  • The Book of Lost Tales [volumele 1 & 2]
  • The Lays of Beleriand
  • The Shaping of Middle-earth
  • The Lost Road
  • Hobbitul
  • The Return of the Shadow
  • The Treason of Isengard
  • The War of the Ring
  • Sauron Defeated [prima parte]
  • The Peoples of Middle-earth [prima parte]
  • [Stăpânul Inelelor]
  • The Notion Club Papers [în Sauron Defeated]
  • Povești neterminate [fără Copiii lui Húrin]
  • Copiii lui Húrin
  • Morgoth’s Ring
  • The War of the Jewels
  • [Silmarillion]
  • The Peoples of Middle-earth [ultima parte]

La urma urmei ordinea în care sunt citite cărțile nu contează foarte mult. Orientarea lecturilor depinde de preferințele cititorului dar, mai presus de orice, cărtile trebui parcurse cu o adevărată bucurie a lecturii.

Nu uita să arunci o privire și paginii ce conține o Bibliografie selectivă, care reunește atât cărțile lui J.R.R. Tolkien cât și cărțile despre Tolkien.