LITERATURĂ / LINGVISTICĂ / TEOLOGIE / MITOLOGIE / ISTORIE

John Ronald Reuel Tolkien

Societatea Tolkien din România „Meneltarma” este o asociaţie culturală non-profit al cărei scop este promovarea interesului pentru opera și personalitatea lui John Ronald Reuel Tolkien (1892-1973), scriitor, poet, lingvist şi profesor universitar britanic, cunoscut în special ca autor al lucrărilor Hobbitul, Stăpânul Inelelor şi Silmarillion, care se încadrează în genul literaturii fantasy.

Societatea îşi propune să reunească, formal şi informal, pe cei care au în comun această preocupare, să ţină întruniri şi să organizeze evenimente cu teme referitoare la viaţa şi opera profesorului Tolkien. De asemenea, unul dintre scopurile principale ale societății este acela de a promova – cu precădere în rândul tinerilor – lectura şi studiul, dragostea pentru adevăr şi valorile autentice.

ABOUT US

Pe Glob

Peste tot în lume, oameni se reunesc sub un vis comun: să reconstruiască Pământul de Mijloc, o lume a mitologiei epice, cu bătălii și eroi și creaturi ale întunericului. Luând parte la marea aventură din dorința de a evada din realitate, păstrăm în sufletele noastre un colțișor ascuns care să se bucure, curat, de fantezie, așa cum se întâmpla atunci când eram copii.
Astfel s-au născut, pe toate continentele, peste 80 de grupuri intitulate „societăți Tolkien”, după modelul celei dintâi, „The Tolkien Society” din Marea Britanie, fondată în 1969.

The Monster & the Critics (1983)

Meneltarma, „Pilastrul cerului” din insula Númenor, era un loc de reculegere şi de rugăciune înălţată Creatorului. Simbolizează credința, pacea şi speranţa, chiar și în cele mai întunecate momente ale istoriei.

CE FACEM

Activități Importante

Tolkien Birthday Toast

În fiecare an, pe data de 3 ianuarie, iubitorii universului imaginar al Ardei se reunesc pentru a-l sărbători printr-un toast pe Profesorul John Ronald Reuel Tolkien, născut la 3 ianuarie 1892 în Bloemfontein (Africa de Sud). La fel facem și noi, din 2011!

Este una dintre acele ocazii când întâlnim noi pasionați ai literaturii fantasy sau când se reînnoadă vechi prietenii de lectură și studiu. Nu lipsește nici acea bucurie specifică hobbiților, mari iubitori ai unui pahar de bere aleasă și a vechilor cântece care vorbesc despre năzdrăvanul om din lună.

Tolkien Reading Day

Eveniment al cărui scop e acela de a încuraja citirea operelor Profesorului., cuprinde peste 80 de organizații culturale din toată lumea. Are loc anual în preajma zile de 25 martie – în trilogia Stăpânul inelelor data căderii lui Sauron ce simbolizează eliberarea de sub tirania Întunericului.

Profesorul J.R.R. Tolkien, catolic devotat, a ales intenționat această dată, ca o trimitere la sărbătoarea Bunei Vestiri, legată de înnoirea viertuții supranaturale a speranței. Iubitorii lui Tolkien din România organizează, uneori, o a doua reuniune, pe 22 septembrie (aniversarea lui Frodo și Bilbo Baggins).

Conferința Societății

Este organizată în ultima săptămână a lunii noiembrie și reunește pasionați din toată țara: elevi, studenți, persoane cu profil academic. Primele ediții ale  acestui eveniment s-au derulat în parteneriat cu Universitatea din București:

  • Prima conferință: Imagini și simboluri în lumea lui Tolkien
    Data: 23 Noiembrie 2012
  • A doua conferință: Cavalerul și eroul
    Data: 23 Noiembrie 2013
  • A treia conferință: Izvoarele inspirației
    Data: 22 Noiembrie 2014
NEXT MONTH

Viitoare evenimente

BLOG UPDATE

Eseuri, studii, note