aragorn

ARAGORN [A-ra-gorn] (nume derivat de la qn. ar(a), „distins”, „nobil”, „regal”)

Nume alternative:

Elessar [e-LE-sar] (sind. êl, „stea” sau eledh, „elf” + sar(n), „piatră”)

Estel [ES-tel] (sind. estel, „speranţă”)

Pas Mare / Strider

Telcontar [tel-KON-tar] (qn. „Părintele Pas/Picior (Mare)”: telko, „picior” + ontaro, „părinte”; „strămoş”)

Thorongil [tho-RON-ghil] (sind. „Vulturul cu stea”: thoron, „vultur” + gil, „stea”)

După cum arată unul dintre numele ce i-au fost atribuite, „Moştenitorul lui Isildur”, Aragorn este cel de-al treizeci şi nouălea descendent în linie directă al fiului lui Elendil. Personaj central – alături de Frodo şi Gandalf – al epopeii The Lord of the Rings, el este unul dintre marii eroi creaţi de J.R.R. Tolkien, comparabil cu Beren sau Gil-galad. După cum a subliniat însuşi autorul într-o scrisoare din 1954, Aragorn este polul pozitiv din romanul Stăpînul inelelor, războinicul luminat care i se opune – împreună cu Gandalf – lui Sauron cel întunecat. Fiu al lui Arathorn şi Gilraen, el a rămas de timpuriu orfan de tată, care a căzut răpus de o săgeată duşmană la doar şaizeci de ani. Cel care a luat locul tatălui său a fost Elrond. În perioada cît a stat în casa acestuia primeşte numele de Estel, „Speranţă”. La douăzeci de ani află care e numele său adevărat şi cine i-au fost părinţii. Scurtă vreme după aceea, în anul 2951 al celui de-al Treilea Ev, Aragorn o întîlneşte în pădurea de lîngă Vîlceaua Despicată pe Arwen Undómiel, despre care crede că este Tinúviel, soaţa lui Beren. Îndrăgostit în taină de prinţesa elfă, Aragorn porneşte în pribegie, prin pustietăţi şi locuri neumblate, avîndu-i alături pe neînfricaţii dúnedaini. Alături de ultimii descendenţi ai regilor númenóreeni, îi ajută atît pe Thengel din Rohan, cît şi pe Echtelion al II-lea al Gondorului, devenind cel mai viteaz dintre oamenii epocii sale, profund cunoscător nu doar al artei războiului, ci şi al vechilor datini şi tradiţii din Pămîntul de Mijloc.

Înalt şi cu un chip aspru, Aragorn este descris în capitolul din Stăpînul inelelor ce-i este dedicat, în contextul întîlnirii cruciale cu Frodo Baggins. El pare a fi un bărbat fără vîrstă, nici tînăr, nici bătrîn, cu părul negru, faţa palidă şi arsă de soare; e înveşmîntat cu o pelerină roasă de sub gluga căreia privesc doi ochi cenuşii deosebit de pătrunzători; poartă cizme cu tureac înalt şi fumează dintr-o pipă înzestrată cu o lucrătură rarisimă. Dornic să afle de la Barliman Captalanul cine este ciudatul străin, Frodo află că în Bree i se spune Pas Mare. Dar abia cînd viteazul li se alătură – după isprăvile lui Frodo de la hanul Poneiul în două picioare, măreţia şi curajul lui Aragorn se vor dezvălui pe deplin.

Între nenumăratele sale fapte de vitejie, cîteva se disting prin excelenţă. Prima este lupta de la Ţancul Vremii, cînd Aragorn reuşeşte să-i îndepărteze pe Nazgûlii conduşi de Duhul Inelului Suprem, Regele-Vrăjitor din Angmar. Apoi lupta de la Amon Hen, urmată de marşul în care i-a călăuzit pe elful Legolas şi gnomul Gimli în căutarea celor doi hobbiţi – Merry şi Pippin – capturaţi de orcii lui Saruman. În fine, cea mai răsunătoare ispravă a lui Aragorn pare a fi, totuşi, traversarea Căilor Morţilor, de unde cheamă la luptă, întru apărarea cetăţii Minas Tirith, Armia Umbrelor. Cu acest prilej a devenit cunoscută celor ce-l însoţeau adevărata identitate a tovarăşului lor: el este Elessar, „Piatra Elfă”.

După nenumăratele aventuri care l-au condus, într-un tîrziu, în faţa aşa-numitei Porţi Negre a Mordorului – unde s-a dat ultima luptă cu oştile tenebroase ale lui Sauron –, Aragorn, fiul lui Arathorn, va fi pus în deplinătatea drepturilor sale de urmaş direct al lui Isildur: în data de 1 mai a anului 3019 T.E. este încoronat Rege al Gondorului şi Arnorului, ultimul dintre marii domnitori ai Lumii de Mijloc. Nu peste multă vreme, în aşa-numită Zi a Mijlocului Anului, cel supranumit fie Pas Mare, fie Elessar „Piatra Elfă” sau Estel „Speranţa” se căsătoreşte cu aleasa inimii lui, Arwen Undómiel. După ultimii ani ai vieţii petrecuţi în tihnă şi fericire, marele Rege Aragorn a încetat din viaţă – în zorii celui de-al Patrulea Ev – la vîrsta venerabilă de 210 ani.

Desfăşurîndu-şi întreaga existenţă sub semnul umilinţei şi al conştiinţei cavalereşti de urmaş al lui Isildur, Aragorn a fost descris cel mai bine de bunul său prieten, hobitul Bilbo Baggins, în următoarele versuri:

Nu-i aur tot ce străluceşte.

Nu toţi sînt rătăciţi în viaţă.

Ce-i tare nu se învecheşte,

Şi rădăcini adînci nu-ngheaţă.

Cenuşa-ncinge foc deodată –

Lumini iau umbrele la goană,

Ca nou tăişul rupt se-arată,

Şi regi, acei fără coroană.

Prin apariţia pe scena literaturii moderne a personajului-erou Pas Mare, J.R.R. Tolkien a re-trezit interesul pentru literatura cavalerească, propunînd cititorilor contemporani un model de războinic care, deşi maestru neîntrecut în mînuirea armelor, e purtătorul unui cod etic al onoarei de inspiraţie creştină. Nimic nu poate descrie mai bine acest cod decît vorbele care-i aparţin cavalerului însuşi: „Sînt Aragorn, fiul lui Arathorn; şi dacă vă pot salva cu viaţa sau cu moartea mea, o voi face”. Deci, a sluji pînă la moarte oricărei fiinţe ce se află de partea binelui. Înzestrîndu-l cu miraculoase puteri vindecătoare, Tolkien ne reaminteşte străvechiul mit al regilor taumaturgi. Altețele lor regale, în virtutea ungerii divine pe care au primit-o, au harul de a-i tămădui pe cei suferinzi.

(Articol semnat de Robert Lazu Kmita, în Enciclopedia lumii lui J.R.R. Tolkien, Editura Galaxia Gutenberg, 2007. Etimologiile și detaliile lingvistice privitoare la nume au fost asigurate de Mihaela Cernăuţi-Gorodeţchi).

Robert Lazu Kmita
Scriitor și filosof catolic, autor a numeroase studii și eseuri dedicate atât operelor lui J.R.R. Tolkien cât și unor autori clasici precum Platon, Augustin, Atanasie cel Mare, Grigore de Nyssa, Hildegard din Bingen, Thoma d'Aquino, Gerard Sagredo, Jean Borella, Mircea Eliade ș.a. A scris prima monografie în limba română despre viața și opera Profesorului: Lumea lui J.R.R. Tolkien (prima ediție: 2004; a doua ediție: 2012). De asemenea, a editat - împreună cu profesorul Virgil Nemoianu - culegerea de studii J.R.R. Tolkien. Credință și Imaginație (2005). În cursul anului 2006 a fost invitat la “The Oxford Tolkien Conference. The Lord of the Rings: Sources of inspiration”, eveniment organizat de Exeter College. Alături de Mihaela Cernăuți-Gorodețchi și Györfi-Deák György a coordonat Enciclopedia lumii lui J.R.R. Tolkien (2007). În prima parte a anului 2019 a publicat primul său roman, Insula fără anotimpuri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *