stratford_books

Alături de autori precum Joseph Pearce, Bradley Birzer și Michael Devaux, Stratford Caldecott (1953-2014) a contribuit decisiv la constituirea acelei discipline cunoscute în lumea de limbă engleză sub apelativul de Tolkien studies. Născut la Londra în 26 Noiembrie 1953, s-a format la Universitatea din Oxford unde, după ce a studiat filosofia și psihologia, s-a stabilit definitiv împreună cu soția sa, Leonie. Aici s-a dedicat popularizării teologiei și pedagogiei catolice prin intermediul foarte apreciatei reviste Second Spring. Scriitor profesionist asociat unor case editoriale celebre precum Routledge, HarperCollins și T&T Clark, editor al revistelor Communio și The Chesterton Review, el s-a remarcat printr-o monografie de referință dedicată creatorului hobbiților. Intitulată Secret Fire. The Spiritual Vision of J.R.R. Tolkien (London: Darton, Longman and Todd, 2003, ediția a doua: 2004), lucrarea lui Caldecott expune cu eleganță liniile de forță ale întregii opere tolkien-iene. Încercând să ofere propriul său răspuns provocării reprezentate de succesul imens de public al acestui gen literar, Caldecott subliniază atracția pentru modelul eroic care sălășluiește ascunsă în sufletele modernilor excedați de tehnică și birocrație:

The Lord of the Rings may be read, therefore, as an exciting story that spectacularly revives an almost-extinct literary genre. But it can also enjoyed in other ways: as an extended meditation on what it means to be English, or as an imaginative response to the experience of modern warfare, or as a moving evocation of the intimate relationship between love and heroism. (…) as an exploration of the roots of human language and consciousness.

Admițând posibilitatea unei pluralități de lecturi aplicate operelor lui Tolkien, exegetul englez consideră drept cardinală tema focului prezent în inima creației zămislite de Dumnezeu-Ilúvatar. Temă care reprezintă nu doar nucleul unei opere și a unei viziuni poetice, ci însuși miezul vieții autorului ei. Prezentând biografia lui Tolkien, Caldecott identifică trei fire călăuzitoare care, strâns împletite, au generat o experiență ce s-a aflat la temelia creației acestuia:

  1. Iubirea romantică pentru Edith, femeia care îi va fi soție;
  2. Experiența tulburătoare a războiului (a primei conflagrații mondiale, la care a participat el însuși, a celei de a adoua, la care a participat fiul său, Christopher);
  3. Legătura puternică cu mediul intelectual-formativ al Universității din Oxford.

Literatura tolkien-iană este descifrată pornind de la cosmologia care, influențată de paradigma iudeo-creștină dar și de motive preluate din mitologia nordică, oferă o imagine a lumii prezentă în filigranul întregii opere. Dovedind o coerență de excepție, lucrarea lui Caldecott abordează în aceeași cheie, mito-cosmologică, subiecte din cele mai diverse, de la etica eroică a personajelor precum Gandalf sau Aragorn, prezența unor motive de certă proveniență creștină (în special „icoana” Fecioarei Maria transpusă în anumite personaje feminine) sau caracterul sacral al universului, până la muzica originară de proveniență divină, problema nemuririi și filosofia socială a Pământului-de-Mijloc.

În ciuda diversității ce corespunde bogăției ideatice proprie poveștilor lui Tolkien, Stratford Caldecott ne ajută să întrezărim fondul unitar al acestora, fond inspirat de convingerile religioase ferme ale autorului. Primim astfel o nouă dovadă despre ce înseamnă o operă artistică creștină nu atât prin conținut, cât prin spirit. Convins că religia creștină nu a abolit mythopoeia sau cunoașterea poetică, ci a făcut posibilă o nouă eră a unei „mitologii botezate”, John Ronald Reuel Tolkien se vădește un autentic crainic al speranței, înscriindu-se în galeria unor autori precum Don Miguel de Cervantes y Saavedra, Gilbert Keith Chesterton, Georges Bernanos sau Nicolae Steinhardt.

Într-un text de mai mică întindere, The Lord & Lady of the Rings. The Hidden Presence of Tolkien’s Catholicism in The Lord of the Rings, Caldecott dezvăluie prezența discretă a unor teme specifice credinței creștine în Stăpânul inelelor. Fără a fi un teolog „profesionist”, Tolkien a fost unul dintre acei catolici pentru care propria religie a devenit fapt de cultură sub forma poveștilor pe care ni le-a transmis. În acest sens, Stratford Caldecott suprinde toate acele elemente ce provin din reprezentările Preacuratei Fecioare Maria, atât de răspândite în cultura catolică. Frumusețea, inocența și umilința sunt valori spirituale între care cea din urmă ocupă locul central în ierarhia virtuților care alcătuiesc universul lui Tolkien. Dintre exemplele specialistului englez l-am reținut însă pe cel care ne-a părut a fi, deopotrivă, surprinzător și semnificativ. Este vorba despre prezența discretă a Fecioarei Maria în ultima parte a trilogiei, Întoarcerea regelui, chiar la sfârșitul aventurii lui Frodo Baggins și Sam Gamgee.

Proaspăt treziți din somnul vindecător ce a urmat salvării lor din calea flăcărilor și a lavei ce se revărsa pe Orodruin, Sam și Frodo doresc să afle în ce zi se află:

– Amiază? Se miră Sam, încercând să socotească în mintea lui. În ce zi la amiază?

– Ziua a paisprezecea a Noului An, zise Gandalf, sau, dacă vrei, a opta zi a lui aprilie, după numărătoarea din Comitat. Dar în Gondor Anul Nou va începe de-acum încolo, pe douăzeci și cinci martie, ziua în care a căzut Sauron și când ați fost scoși din mijlocul focului și aduși Regelui.

Data menționată de Gandalf drept zi a căderii lui Sauron și a începerii noului an în Gondor, 25 martie, este pentru lumea creștină data uneia dintre sărbătorile mariane cele mai importante. Atunci e celebrată Buna Vestire a nașterii Mântuitorului Isus Cristos, moment crucial în care Sfânta Fecioară a rostit acel Fiat acceptând să-l nască lumii pe Mesia, Iisus Christos – Marele Rege. De ce a fost aleasă această dată pentru distrugerea Inelului?, se întreabă Stratford Caldecott. Arătând apoi ce anume înseamnă, esențialmente, inelul – puterea întunecată a unei voințe corupte, avidă de putere – , savantul englez conchide că opusul acestei forțe malefice, întruchipată de curăția și umilința Sfintei Fecioare Maria, este singura putere care a putut învinge răul. Marcați ei înșiși de virtutea umilinței, micuții hobbiți înving răul în chiar ziua ce evocă unicul mod de a te opune puterilor malefice, printr-o credință nestrămutată în biruința Binelui. Consemnând această interpretare, putem accepta, împreună cu Stratford Caldecott, că „arhetipul Marian” a exercitat o influență continuă asupra imaginației creatoare a lui John Ronald Reuel Tolkien.

(Varianta extinsă a unui fragment din monografia lui Robert Lazu Kmita, Lumea lui J.R.R. Tolkien, Editura Galaxia Gutenberg, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2012, pp. 73-75)

Robert Lazu Kmita
Scriitor și filosof catolic, autor a numeroase studii și eseuri dedicate atât operelor lui J.R.R. Tolkien cât și unor autori clasici precum Platon, Augustin, Atanasie cel Mare, Grigore de Nyssa, Hildegard din Bingen, Thoma d'Aquino, Gerard Sagredo, Jean Borella, Mircea Eliade ș.a. A scris prima monografie în limba română despre viața și opera Profesorului: Lumea lui J.R.R. Tolkien (prima ediție: 2004; a doua ediție: 2012). De asemenea, a editat - împreună cu profesorul Virgil Nemoianu - culegerea de studii J.R.R. Tolkien. Credință și Imaginație (2005). În cursul anului 2006 a fost invitat la “The Oxford Tolkien Conference. The Lord of the Rings: Sources of inspiration”, eveniment organizat de Exeter College. Alături de Mihaela Cernăuți-Gorodețchi și Györfi-Deák György a coordonat Enciclopedia lumii lui J.R.R. Tolkien (2007). În prima parte a anului 2019 a publicat primul său roman, Insula fără anotimpuri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *